Ghermani

 

Oricât de cunoscută ar fi o familie, tot mai pot apărea informații care s-o profileze mai bine și în special să dezvăluie legăturile cu alte neamuri. În Balcani e totdeauna posibil ca o familie să-și aibă obârșia într-un loc dar să se fi consacrat, să ajungă chiar în fruntea ţării, în altă parte. Aşa au fost, de pildă, Ghiculeştii, originari din Albania şi care mai apoi au dat zece domnitori Moldovei şi Ţării Româneşti. Familia Ghermani, de origine sârbească, dar cu proprietăţi în Macedonia şi cu reprezentanţi de seamă în lumea bancară şi administraţia publică românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rămâne un exemplu de cosmopolitism şi în acelaşi timp explică interese, susţineri, afirmări pe o largă arie geografică. Publicând monografia lui Victor Slăvescu consacrată lui Menelas Ghermani (Editura Fundaţiei Culturale “Magazin istoric”, Bucureşti, 2004) am fost convinsă că bancherul, ajuns în 1891 ministru de Finanţe conservator, era originar din Macedonia, în pofida unei scrisori, publicate de altfel chiar de mine, a nepotului acestuia către V. Slăvescu, în care declara ca loc de naştere a unchiului oraşul Belgrad (în 1834 sau 1835). M-a indus în eroare un fapt: fiind văr cu Dimitrie Mişicu din Blaţa (Macedonia), mare donator pentru şcolile din acea localitate şi din Bitolia, Menelas i-a fost executor testamentar. Scandalul stârnit de modul, socotit părtinitor de unii, cum a împărţit bani în şcolile greceşti din regiune (“trădător”, “fanariot”, “ar trebui pus pe cruce”, “avocat al grecilor”) m-au făcut să cred că era nativ de acolo. Or, ca şi în alte cazuri, nu era vorba decât de o familie originară din Belgrad dar cu rosturi pe un spaţiu întins în Balcani. Potrivit câtorva piese păstrate la Biblioteca Naţională (Fondul St. Georges), familia Ghermani e originară din Serbia şi s-a înrudit cu familia Obrenovici de acolo şi Catargi, Lahovary şi Mihalescu din România. Fiul lui Efrem Obrenovici şi al Tomansei, Miloş (1780 – 1870) s-a căsătorit cu Maria Catargi (m. 1874). A fost principe al Serbiei între anii 1817 şi 1839 sub suzeranitate turcească; conaţionalii săi l-au considerat “părinte al Patriei” pentru felul cum a organizat şi modernizat principatul. A avut proprietăţi în Ţara Românească (între altele moşia Hereşti, Ilfov) şi s-a implicat în comerţul cu sare al principatelor române în Balcani. Fratele lui Miloş, Efrem, a fost proprietar la Manasia (Ialomiţa) unde în 1842 – 1852 a ridicat o biserică cu hramul Înălţării. În arhivă se păstrează şi un act de împrumut încheiat de principe şi mama sa cu Ion Ghermani (cumnat şi respectiv ginere) pentru 19.600 de galbeni cu dobândă anuală de 6%, zălogind pentru aceasta moşiile Manasia, Bărcăneşti şi Gârbovi (Ialomiţa). Fiul principelui, Milan (1851 – 1901), a fost rege al Serbiei între 1882 şi 1889. În fine, fiul acestuia, Alexandru, a domnit şi el dar a fost ucis în 1903, în palatul regal din Belgrad, împreună cu soţia sa, regina Draga. Milos I-ul l-a avut reprezentant în Ţara Românească, pe la 1835, pe un Ghermani iar sora lui, Simka, s-a căsătorit cu Enache Ghermani, cunoscut printre români ca “polcovnic al Serbiei” şi făcut serdar, apoi paharnic, la 1851 şi 1856, de vodă Barbu Ştirbei. Naturalizarea românească avea s-o obţină în vremea principelui Cuza. Fără a stărui mai mult, amintim că Enache era cumnat cu Maria Obrenovici care, după episodul sârbesc, s-a întors în ţara natală, a locuit pe podul Mogoşoaii nr. 126 şi a fost marea dragoste a principelui Cuza, căruia i-a dăruit doi băieţi. În mod straniu, asupra frumoasei femei au circulat zvonuri răuvoitoare (ar fi fost spioană în slujba ruşilor şi ar fi exercitat o influenţă nocivă asupra Domnului Unirii). Fiul lui Enache, Efrem, s-a căsătorit cu Constanţa Mihalescu, care i-a adus o zestre considerabilă şi în acelaşi timp a generat noi înrudiri în spaţiul românesc pentru familia Ghermani. În 1867, la împărţirea averii defunctului Mihalescu, apar cumnaţii T. Cazimir, C-tin Şuţu şi Dim. Florescu. Era vorba de un patrimoniu în valoare de 93.860 galbeni, format din moşiile Cămineasca, Stăneşti, Copăceni cu Carada, Mihaleşti, Poeni (Vlaşca), Runcu cu munţii Orlea şi Şotila (Dâmboviţa), Măgurele (Prahova) şi două vii în dealul Cernăteştilor. – Georgeta FILITTI, Arhive bucureștene, Anul VIII, nr. 12, BIBLIOTECA BUCUREȘTILOR, 2005

 

 

 

 

 

 

 

Constanța Ghermani (nascuta Mihalescu)

Constanța Ghermani

 

 

 

 

 

This slideshow requires JavaScript.

 

 

Biblioteca Metropolitană București

 

 

pagina 7-9

 

Testamentul lui Vodă Cuza

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biblioteca Digitală a Bucureştilor