Cesianu/Cezianu

Familia boierească

Jianu-Cesianu

Povestea acestei vechi familii boiereşti din Oltenia începe cu o legendă care, prin fantezia unor genealogişti, a construit legături genealogice cu strămoşii romani: „Familie olteană, originară din judeţul Romanaţi, începând a se face mai cunoscută din secolul trecut şi din care o ramură are numele de Cesianu. Într-o tablă de la Celei, găsită cu ocazia unor săpături, rămăşiţă din timpul colonizării romane a Daciei, se face menţiune de Plautio CAESIANO, şef de legiune şi de trupe arătate în tablă. Blaremberg, după care luăm aceasta (Essai sur les institutions de Roumanie, p. 232) îl dă ca strămoş al familiei Cesienilor (?) Numele de Jianu vine de la râul Jiu, pe malurile căruia au trăit primii strămoşi ai familiei” (Octav-George Lecca, Familiile Boereşti Române, p. 347). La acelaşi genealogist găsim şi altă descriere: „Cesianu. Familie boer. din Oltenia (Romanaţi); ramură din familia Jianu, numită după moşia Cezieni” (O. G. Lecca, Dicţionar Istoric, Arheologic şi Geografic al României, 1937, p. 131).

Să ne apropiem însă şi de genealogia ştiinţifică a zilelor noastre.

„Genealogia Jienilor a preocupat pe erudiţii Ioan C. Filitti, George D. Florescu şi Emanoil Hagi-Mosco, ale căror spiţe au rămas în manuscris. Având ca punct de pornire acest stadiu al cercetării, am efectuat câteva investigaţii privind continuarea neamului Jienilor – şi în special, privind posteritatea lui Iancu Jianu – în secolele XIX-XX, cu convingerea că evoluţia unei familii boiereşti nu se opreşte într-un anumit moment istoric, dacă există urmaşi care o continuă. Studierea destinului acestora ilustrează dezvoltarea unei părţi din societatea românească a cărei importanţă în istoria noastră nu a fost deloc neglijabilă până la instaurarea regimului totalitar.” (Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Editura Albatros, 1999, p. 203).  

„Descendenţa lui Iancu Jianu este adusă astfel până în zilele noastre. În ceea ce priveşte pe cea a fraţilor săi, aceasta este mai numeroasă şi ajunge şi ea până astăzi, în cazul urmaşilor lui Amza şi ai lui Dumitrache Jianu. Este cunoscut faptul că un nepot de frate al boierului-haiduc, Stănuţ Jianu, pitar şi serdar, fiu al clucerului Dumitrache Jianu, şi-a schimbat numele în „Cesianu”, dând naştere familiei Cesianu. În cele de faţă nu mă voi opri asupra genealogiei ei, deoarece pentru aceasta poate fi consultată cartea lui Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române. Istoric şi genealogie (Bucureşti, 1899). Mă rezum la a sublinia faptul că în această descendenţă se aflau diplomatul Constantin (Dinu) Cesianu, ministru al României la Paris în perioada interbelică, şi nepotul său de frate Constantin (Diki) Cesianu, şi el diplomat trecut prin închisorile comuniste (notă: Constantin Cesianu, Salvat din infern, Bucureşti, 1992). De asemenea, prin căsătoria Alexandrinei Cesianu cu inginerul Alexandru Racoviţă, posteritatea unui frate (Dumitrache) al lui Iancu Jianu s-a întrepătruns cu cea a domnitorilor Mihai şi Ştefan Racoviţă, aceasta fiind totodată şi cea a marelui logofăt Dinicu Golescu. Prin căsătoria Colettei Cesianu cu principele Constantin Basarab Brâncoveanu (urmaş direct, după cum se ştie, al domnitorului Gheorghe Bibescu), Brâncovenii din secolul XX descind dintr-un frate al boierului-haiduc. De asemenea, Ion Otetelişanu şi soţia sa, Elena Cesianu, au avut urmaşi până astăzi, printre care arhitectul Tudor Otetelişanu, pictoriţa Maria Otetelişanu ş.a.” (Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Editura Albatros, 1999, pp. 206-207).

„Numele de Jianu a fost schimbat în Cesianu către sfârşitul secolului al XIX-lea, după descoperirea pe pământul lor (Oltenia) a unei lespezi de mormânt în piatră a proconsulului roman pentru Dacia, Cesianus. Această lespede a fost trimisă împăratului Napoleon al III-lea, ca o dovadă în plus în privinţa latinităţii neamului românesc. Ea se găseşte în muzeul din Saint Germain en Laye.” (Constantin Cesianu, Salvat din infern, 1992, p. 5).

„Spuneam în România Pitorească 7/1981 cum s-a găsit la Grojdibodu, în 1842, pe moşia clucerului Dimitrie Cezianu, o diplomă militară de bronz acordată de împăratul Hadrianus unor veterani de sub comanda lui Plautius Caesianus, care participaseră la războaiele lui Traian cu Decebal. Popa Stan o găsise întâmplător, dar înţelegând cu puţina sa latinească pe care o ştia că acesta era un document de familie, n-a restituit-o pământului, ci proprietarului. Boierul, conştient de valoarea ei naţională şi mândru de strămoşul său, a donat-o vornicului Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, cerându-i să o depună la cabinetul de rarităţi în Muzeul Naţiunii. Însă marele vornic a păstrat-o în colecţia sa particulară de antichităţi. Al. Odobescu a făcut repetate demersuri la guvern pentru ca acest document de maximă importanţă să devină un bun public. Până la 1878, când a aflat că obiectul fusese cerut de la moştenitorul G. M. Ghica de către Al. I. Cuza şi oferit lui Napoleon al III-lea ca argument pentru originea latină a poporului nostru, în cadrul unor schimburi diplomatice, finalizate cu recunoaşterea Unirii de către marile puteri. Din colecţia acestuia s-a format Muzeul Saint Germain de lângă Paris, unde se găseşte şi astăzi diploma cu numele lui Plautius Caesianus. Un duplicat al diplomei, după cum se menţionează în însuşi textul ei, a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la Roma. Diploma este alcătuită din două plăci de bronz legate cu belciuge şi acoperite de text pe toate cele patru «pagini». (…) Pe la 1889, prefect al judeţului Romanaţi era ing. Dumitru Cesianu, care în plină modă latinistă îşi relatinizează ortografia numelui. (…) Un eşantion din marea masă de români împământeniţi în judeţul Romanaţilor, cum îl numea Mihai Viteazul într-un act de proprietate din 1598, este comuna Cezieni, de lângă capitala Daciei Malvensis, Romula, din ale cărei ruine s-au scos cărămizi pentru casele Cezienilor din Caracal, fără ca ei să fi fost pe deplin conştienţi de valoarea simbolică a acestei reutilizări a materialelor vechi.” (Radu Niţu, „O familie, două milenii de istorie”, în România Pitorească, Almanah, 1982, pp. 39-40).

„Descoperirea unei plăci de aramă cu inscripţia «Plautius Caesianus» pe moşia Jienilor de la Grojdibodu (placă dăruită mai târziu lui Napoleon al III-lea, la fel cum într-o altă epocă Ionel Brătianu dăruise generalului Berthelot una din cele două Biblii de la 1688) i-a făcut să adopte numele Cezianu, considerându-se urmaşii aceluia. După cum dovedeşte pisania bisericii din Cezieni, după această descoperire şi moşia numită înainte Corlăteşti s-a numit Cezieni.”  (Memoria Oltului, Revistă de istorie şi cultură a judeţului Olt, An. III, nr. 1 (23), ianuarie 2014, p. 50).